07:15 Dedeman instalează panouri fotovoltaice pe acoperișurile magazinelor

single 23/04/2020 | 0 Comentarii

Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, instalează centrale electrice fotovoltaice pe acoperișurile a 28 de magazine din rețea, anunţă compania într-un comunicat.

Curentul electric produs prin intermediul acestora va fi destinat exclusiv autoconsumului, iar perioada de utilizare va fi de minimum 25 de ani. Pentru început, centralele fotovoltaice vor fi instalate în 28 de magazine Dedeman, urmând ca proiectul să fie implementat treptat în toată rețeaua.

Cele 28 de centrale vor fi instalate în magazinele București Băneasa, București Pantelimon, București Theodor Pallady, București Colentina, Bacău Abatorului, Comănești, Constanța Agigea, Deva, Focșani, Galați, Hunedoara, Iași Primăverii, Miercurea Ciuc, Onești, Oradea, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Sibiu, Slobozia, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara Calea Șagului, Turda, Vaslui, Zalău și în centrul logistic din Techirghiol.

Puterea totală instalată în cele 28 de locații va fi de peste 7 MWp și va asigura aproximativ 30% din consumul anual de energie electrică necesar desfășurării activității magazinelor. Pentru realizarea acestui proiect au fost semnate contracte cu 2 companii, E.ON Energie România SA și Simtel TEAM SRL, iar durata de implementare pentru prima etapă a investiției este de 12 luni din momentul semnării contractelor. Investiția totală depășește suma de 4 milioane de euro.

Vezi articol pe Radio Infinit

Tags: , , , , , ,

Sursa media: Radio Infinit

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki