Anul școlar 2020-2021 va fi unul dintre cei mai scurți ani școlari din ultimii 12 ani

single 07/01/2020 | 0 Comentarii

Structura anului școlar 2020-2021 a fost pusă în dezbatere de Ministerul Educației. Potrivit documentului, școala va începe pe 14 septembrie 2020 (față de 9 septembrie anul acesta), iar vacanța intersemestrială va fi în ianuarie-februarie (vacanța de iarnă nu va mai fi intersemestrială). Cele două semestre ar urma să fie egale, dar școala va avea cu o săptămână în minus față de anul acesta școlar – respectiv 34 de săptămâni de școală, față de 35 în prezent, dacă proiectul va fi adoptat în forma lansată astăzi, scrie edupeu.ro

Cele 34 de săptămâni de școală propuse oficial de Ministerul Educației vor face din anul școlar 2020-2021 unul dintre cei mai scurți ani școlari din ultimii 12 ani. Concret, școala românească a mai avut doar în 2018-2019 tot 34 de săptămâni de cursuri, iar în 2017-2018 a avut mai puține zile de cursuri, deși 35 de săptămâni declarate oficial.

Școala va începe din nou, tradițional, pe 14 septembrie, după ce anul trecut Ecaterina Andronescu învinsese presunile patronatelor din turism și a reușit să impună drept primă zi de școală data de 9 septembrie, dar după un ping-pong de declarații care a făcut ca elevii și profesorii să afle târziu în vară când vor începe cu siguranță școala.

Articolul Anul școlar 2020-2021 va fi unul dintre cei mai scurți ani școlari din ultimii 12 ani apare prima dată în Impact In Gorj.

Vezi articol pe Impact In Gorj

Tags: , , , , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki