Asistente medicale din cadrul SJU, audiate în dosarul ”Tulic”

single 27/06/2017 | 0 Comentarii
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Mai multe asistente din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au fost audiate, marți, la instanță în dosarul în care medicul Carmen Braia şi asistenta Luminiţa Ionicioiu sunt acuzate de moartea unei paciente.

Raluca Tulip, de 17 ani, și-a pierdut viața în 2011, în urma unui șoc anafilactic, după ce i-au fost administrate injecții fără să-i fie făcut testul alergologic.

Asistentele audiate ca martore au povestit cum au decurs lucrurile în privinţa tratamentului aplicat tinerei. Aproape toate au menţionat că au crezut că pacienta fusese testată la internare, lucru care nu s-a întâmplat.

Una dintre asistente, care i-a făcut tratamentul în cea de-a patra zi, a declarat că era convinsă, după atâtea zile, că tânăra fusese testată și că nu sunt probleme. Femeia a aflat adevărul abia după ce s-a produs decesul.

Medicul Carmen Braia și asistenta Luminița Ionicioiu, ambele de la secția ORL, au fost trimise în judecată, după mai mulți ani de anchetă efectuată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

Pe lângă acuzația de ucidere din culpă, cele două sunt învinuite de fals intelectual întrucât au modificat fișa medicală a pacientei în așa fel încât să pară că îi fusese făcut testul alergologic.

Vezi articol pe Radio Infinit – Asculta Muzica, Stiri, Discutii Online

Tags: , , , , ,

Sursa media: Radio Infinit

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki