Boza: „Mecanismul de sprijin este pentru a acoperi banii pe care CEO nu îi poate obţine prin preţ”

single 25/10/2019 | 0 Comentarii

Sorin Boza, preşedintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, a răspuns declaraţiilor Asociației Marilor Consumatori de Energie din România (ABIEC), care și-a manifestat îngrijorarea privitor la demersurile autorităților în legătură cu mecanismul de sprijin pentru Complexul Energetic Oltenia (CEO).

„Sincer îl înțeleg pe domnul preşedinte (n.r. Marian Năstase) și îi înțeleg punctul de vedere pentru că acum 4 ani de zile eram și eu de cealaltă parte a mesei, a consumatorilor…. Complexul Energetic Oltenia a investit singur 1 miliard de euro în investiții de mediu … CEO deține astăzi 25% din piață, avem prețul marginal dat tocmai de aceste certificate, astfel încât situația din România are două lucruri paradoxale: CEO nu va putea niciodată să își recupereze în totalitate cheltuielile cu CO2 riscând să intre în insolvenţă. Al doilea lucru paradoxal este că ceilalți producători obțin profituri mari crescând preţurile tocmai datorită acestor certificate de CO2 pentru care nu au nici o obligație de a le achiziționa. Eu sunt obligat să le pun în costul de producție, mă duc la un cost de producţie plus CO2, iar ceilalți – pentru că avem această piaţă monocoloră – urcă preţul sub mine și după mine.

Mecanismul de sprijin la care se referă distinsul domn este doar pentru a acoperi aceste sume pe care CEO nu le poate obţine astăzi prin preţ, având scopul de a evita dispariţia companiei şi implicit a 25% din producția de energie a țării și pentru a ține prețul undeva cât mai jos posibil, este vorba de un preț corect al energiei pe piaţa din România”, a spus Boza, citat de financialintelligence.ro.

Articolul Boza: „Mecanismul de sprijin este pentru a acoperi banii pe care CEO nu îi poate obţine prin preţ” apare prima dată în Impact In Gorj.

Vezi articol pe Impact In Gorj

Tags: , , , , , , , , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki