Capotă susține că reactivii nu erau depozitați în magazia mucegăită închisă

single 23/10/2019 | 0 Comentarii

Capotă susține că reactivii nu erau depozitați în magazia mucegăită închisă, marți, de ITM Gorj. Managerul SJU Târgu-Jiu îi atacă pe facebook pe jurnaliștii și liderul sindical Cristi Aldescu care, marți și miercuri, au protestat în fața Prefecturii Gorj.

Gigel Capotă spune că n-a primit niciun document de la ITM Gorj privind închiderea magaziei despre care a relatat presa locală. Managerul SJU acuză ”campanie de denigrare și dezinformare coordonată de jurnaliști și lideri politici”.  

Capotă răspunde la acuzațiile lansate de sindicalistul Aldescu, în ultimele zile, cum că  reactivii depozitați necorespunzător pot duce la vicierea rezultatelor analizelor medicale.  Cât despre oxidul de etilenă, zice că nu mai e folosit de 3-4 luni la spital.

Gigel Capotă recunoaște că plouă prin acoperișul magaziei despre care a relatat presa locală. Precizează, însă, că în colțul respectiv al încăperii erau depozitate rebuturile și că, anul viitor, magazia va intra în reabilitare.

Cristi Aldescu, liedrul Federației Ambusan, a prezentat procesul-verbal prin care a fost sancționat magazionerul SJU, Constantin Rădăcină, care s-a ales cu o amendă de 2000 de lei, în urma dezvăluirilor făcute de presa locală. Aldescu crede că șefii SJU Târgu-Jiu vor să-l sancționeze pe magazioner, din cauza articolului apărut săptămâna trecută, în presa locală.

Vezi articol pe Gorj Exclusiv

Tags: , , , , , , ,

Sursa media: Gorj Exclusiv

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki