Cartierul Narcise rămâne îngropat în nămol

single 23/05/2019 | 0 Comentarii

Investițiile din zona Narcise, mai întârzie.
Municipalitatea anunță că lucrările de asfaltare în cel mai nou cartier al
municipiului nu vor fi finalizate nici anul acesta. Romanescu susține că banii
pentru realizarea acestui proiect vor veni abia în luna august, la rectificarea
bugetară.

Nici în acest an cetățenii care au domiciliu în cartierul Narcise nu vor scăpa de bătăi de cap. Asta deoarece municipalitatea nu se grăbește să le asfalteze străzile. Cartierul în care caii și vacile umblă cu priponul după ele și care se inundă la fiecare ploaie nu pare o prioritate nici în an electoral. Chiar edilul recunoaște că nu au fost alocate sumele necesare finalizării acestui proiect aprobat de CL în urmă cu mai bine de un an de zile. „Suntem în perioada de proiectare, am și prevăzut o anumită sumă pentru acest an. Nu știu dacă se vor finaliza în totalitate acele străzi în 2019 dar vom începe lucrarea. La rectificarea din august vom aloca suplimentar bani pentru aceste străzi. Eu trag speranțe că va fi o rectificare pozitivă”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

Articolul Cartierul Narcise rămâne îngropat în nămol apare prima dată în Impact In Gorj.

Vezi articol pe Impact In Gorj

Tags: , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki