CE Oltenia a reuşit să vândă energie electrică

single 31/03/2020 | 0 Comentarii

Complexul Energetic Oltenia a încheiat în această lună câteva contracte de vânzare a energiei electrice cu livrare în a a doua jumătate a anului

CE Oltenia a încheiat în martie, pe pe piaţa centralizată de contracte bilaterale – negociere continuă (PCCB-NC), şase contracte de vânzare a energiei electrice, iar cumpărători au fost marii furnizori, însă cantităţile sunt destul de mici. Astfel, potrivit datelor de pe platforma OPCOM, pentru contractele cu livrare în al treilea trimestru al anului, compania a vândut, însumat, energie bandă la o putere de 20 MW orari, către Enel şi Electrica Furnizare. Preţul la care s-au încheiat aceste trei contracte a fost de 262 lei/MWh.

CE Oltenia a mai încheiat trei contracte de livrare a energiei electrice bandă, cu livrare în al doilea semestru al anului. În total, tot 20 MW putere orară pentru cele şase luni, cumpărătorii au fost tot Enel şi Electrica, iar preţul a fost de 265 lei/MWh.

Toate contractele au fost încheiate în data de 5 martie.

Compania este al doilea producător de energie al României, în termeni de putere instalată, cu patru termocentrale pe căbune și 11 cariere de lignit, în care lucrează circa 13.000 de oameni.

Articolul CE Oltenia a reuşit să vândă energie electrică apare prima dată în Impact In Gorj.

Vezi articol pe Impact In Gorj

Tags: , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki