Ciocea, MESAJ pentru PSD: Nu mă poate da jos un partid

single 23/08/2019 | 0 Comentarii

Primarul comunei Bustuchin a făcut acțiune în instanță prin care a cerut suspendarea executării actului administrativ prin care fostul său partid vrea îndepărtarea sa din funcţie.

Miercuri, a fost primul termen al procesului. Magistrații
gorjeni au decis amânarea cauzei pentru data de 28 august, din lipsă de
procedură.

Reamintim că liderii PSD Gorj au înștiințat Prefectura, la
începutul lunii iulie, că Ion Ciocea și-a pierdut calitatea de membru de
partid, în urma candidaturii independente la parlamentarele din 2016 şi au
cerut suspendarea sa din funcţia de primar.

“E dureros că vor să mă schimbe. E o bătaie de joc. Nu țin
cont de un om care a muncit. Mă lupt cu ei, am încredere în justiție. Nu mă
poate da jos un partid, atât timp cât m-a ales cetățeanul”, ne-a declarat
edilul.

Ion Ciocea îi acuză pe șefii PSD ai județului că, de trei
ani de zile, nu l-au sprijinit cu niciun leu de Consiliul Județean. Edilul
comunei Bustuchin e decis ca, în 2020, să candideze la primărie din partea
altui partid. Ciocea a susținut ALDE la alegerile europarlamentare.

Primarul comunei Bustuchin este în continuare supărat și pe
președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, pe care spune că l-a
susținut, iar, acum, i-a întors spatele.

“Pentru mine, Cosmin Popescu este o  surpriză urâtă”, zice Ion Ciocea

Vezi articol pe Radio Infinit

Tags: , , , ,

Sursa media: Radio Infinit

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki