Clubul Ajax Amsterdam intenționează să înfiinţeze un centru sportiv la Târgu Jiu

single 15/05/2019 | 0 Comentarii

Unul dintre cele mai mari cluburi din fotbalul mondial şi european intenţionează să investească într-un centru sportiv la Târgu Jiu. Este vorba de Clubul Ajax Amsterdam din Olanda. Un director din cadrul entităţii sportive amintite a purtat recent discuţii cu autorităţile locale. Potrivit primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, în municipiu a sosit directorul de relaţii internaţionale al Clubului Ajax Amsterdam. Acesta a vizitat Stadionul Municipal din Târgu Jiu şi a beneficiat de o prezentare a arenei din partea reprezentanţilor Companiei Naţionale de Investiţii. Marcel Romanescu afirmă că discuţiile au vizat partea administrativă pentru a implementa la Târgu Jiu un model eficient de management. Astfel, o administrare corectă ar putea aduce fondurile necesare pentru administrarea arenei care costă 28 de milioane de euro.

Vox 1 Marcel Romanescu

Oaspeţii i-au invitat pe reprezentanţii primăriei în Olanda pentru a vizita Clubul Ajax Amsterdam şi cum este acesta condus din punct de vedere administrativ şi sportiv. Clubul Ajax deţine 14% din asocierea care administrează baza sportivă din Amsterdam. Potrivit edilului Romanescu, în Olanda arena sportivă produce foarte mulţi bani şi toată lumea are de beneficiat de pe urma investiţiei respective, inclusiv clubul care primeşte dividende.

Vox 2 Marcel Romanescu

Vezi articol pe Radio Omega

Tags: , , , , , , ,

Sursa media: Radio Omega

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki