D.S.V.S.A. Gorj, controale comune cu echipe ale I.P.J. Gorj în trafic

single 20/11/2018 | 0 Comentarii

În perioada 12–18.11.2018, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice în unități supuse supravegherii și controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor situate pe raza teritorială a județului Gorj (Baia de Fier, Bâlteni, Bengești-Ciocadia, Bolboși, Bumbeşti-Jiu, Cătunele, Drăguţeşti, Fărcășești, Motru, Muşeteşti, Negomir, Novaci, Plopşoru, Polovragi, Prigoria, Rovinari, Samarineşti, Tismana, Târgu-Cărbunești, Târgu-Jiu, Turcineşti, Văgiuleşti), pentru a verifica modul de asigurare a conformității cu cerințele legislației în vigoare în domeniile alimentar și al sănătății și bunăstării animalelor.

Controalele efectuate au avut ca obiective principale:
– verificarea condițiilor de igienă în baza Planului cifric al Programului de Supraveghere și Control în domeniul Siguranței Alimentare 2018 și a tematicilor propuse de A.N.S.V.S.A. privind prevenirea toxiinfecțiilor alimentare – 89 inspecții;
– autorizarea unui abator şi înregistrarea a 11 unități nou-înființate cu activitate în domeniul alimentar, precum şi a 4 mijloace de transport frigorific pentru produse alimentare;
– prelevarea a 41 de probe din alimente, apă tehnologică şi ambalaje, pentru determinarea parametrilor microbiologici în produse alimentare (NTG, stafilococi coagulazo-pozitivi, Escherichia coli, Salmonella, Enterobacteriaceae, enterococi, bacterii coliforme, drojdii şi mucegaiuri);
– prelevarea a 2 probe de produs (salamuri) pentru determinări de nitriţi şi/sau monoglutamat de sodiu;
– controlul fizic, documentar și de identitate al unor ciuperci origine Turcia, pentru un import derulat prin Biroul Vamal Gorj;
– avizarea mișcărilor inter-județene de animale;
– controale comune cu echipe ale I.P.J. Gorj în trafic, asupra mijloacelor auto de transport al porcinelor vii și produselor alimentare din carne de porc, privind implementarea cerințelor de combatere a pestei porcine africane;
– verificarea restricțiilor impuse circulației animalelor;
– inspecții la ferme avicole pentru verificarea condițiilor de biosecuritate şi bunăstare a păsărilor;
– emiterea și distribuirea către proprietari a unui număr de 293 pașapoarte bovine;
– eliberarea unui număr de 19 extrase din Registrul Național al Exploatațiilor;
– instruirea medicilor veterinari oficiali şi a medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi, pe tema PMR (pesta micilor rumegătoare);
– verificarea unui număr de 44 deconturi de identificare aferente lunii octombrie;
– verificarea şi confirmarea unui număr de 117 fişe SMR, întocmite de către inspectorii sanitar-veterinari în urma controalelor efectuate în exploataţiile comerciale de tip A de pe raza C.S.V.A. Baia de Fier, C.S.V.A. Cătunele, C.S.V.A. Drăguţeşti, C.S.V.A. Motru, C.S.V.A. Muşeteşti, C.S.V.A. Negomir, C.S.V.A. Samarineşti, C.S.V.A. Tismana, C.S.V.A. Turcineşti, C.S.V.A. Văgiuleşti.

În timpul controalelor efectuate în această perioadă nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Articolul D.S.V.S.A. Gorj, controale comune cu echipe ale I.P.J. Gorj în trafic apare prima dată în Impact In Gorj.

Vezi articol pe Impact In Gorj

Tags: , , , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki