Grupul nou pe cărbune făcut cu chinezii la Rovinari se amână Grupul nou pe cărbune făcut cu chinezii la Rovinari se amână

single 30/07/2019 | 1 Comentariu

Acţionarii Complexului Energetic
Oltenia, societate de stat, au respins mandatul de negociere pentru demararea
grupului nou pe cărbune de la Rovinari, care ar fi urmat să se construiască în
partemeriat public-privat cu o companie chineză, scrie e-nergia.ro

„Nu aprobă acordarea mandatului de
negociere Comisiei numite pentru negocierea clauzelor Contractului de Furnizare
Cărbune pentru noul grup energetic de 600 MW ce urmează a fi încheiat între
Societatea de Implementare şi Societatea Complexul Energetic Oltenia SA, având
în vedere că acest subiect, în conformitate cu prevederile Anexei 2 la Actul
Constitutiv actualizat al Societăţii-limitele de competenţă ale Directoratului,
Consiliului de Supraveghere şi Adunării Generale a Acţionarilor, vizând
contractele şi operaţiunile la nivelul Societăţii, nr. crt 4- Contracte de
vânzare a lignitului-nu este în competenţa de aprobare a Adunării Generale a
Acţionarilor”.

Aceasta este decizia Adunării Generale
Extraordinare a Acţionarilor CE Oltenia, companie controlată de stat prin
Ministerul Energie, din 22 iulie, în condiţiile în care acţionarii urmau să
aprobe în acea şedinţă mandatul pentru primele negocieri cu investitorul chinez
cu care ar urma să se contruiască un grup nou la termocentrala Rovinari.

AGEA ar mai fi trebuit să ia în discuţie
şi „Nota de informare privind negocierea clauzelor Contractului de Superficie,
Uz şi Servitute pentru noul grup energetic de 600 MW ce urmează a fi încheiat
între Societatea de Implementare şi Societatea Complexul Energetic Oltenia SA”,
potrivit convocatorului.

Aşadar, se poate concluziona că a apărut
o nouă amânare a proiectului noului grup pe cărbune de la Rovinari, care
urmează să fie realizat în parteneriat cu China Huadian Group, o investiţie de
circa un milliard de euro.
Grupul nou pe cărbune este una dintre investiţiile prioritare care apar în
Strategia Energetică Naţională.

Primele negocieri au început în anul
2012, discuţiile au fost întrerupte în 2016 şi au fost reluate la finalul
anului trecut.

Comisia Europeană a cerut recent
României să revizuiască planul integrat de energie şi mediu trimis în prima sa
formă Bruxelles-ului, în sensul creşterii de la 27,9% la 34% a ţintei ponderii
regenerabilelor în consumul de energie al ţării, la orizontul anului 2030.

„Întreg sectorul energetic trece prin
şocuri uriaşe, iar noi, România, suntem supuşi la unul dintre cele mai mari, să
zicem, teste de stres, în sensul că decizia de acum două zile a Uniunii
Europene de a ridica procentul la 34% energie regenerabilă din totalul energiei
înseamnă că vom pune între paranteze cu o viteză uriaşă cărbunele”, a declarat,
după recomandarea Comisiei, Iulian Iancu, parlamentar PSD, şeful Comisiei de
Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, pe unde trec toate propunerile de
lege referitoare la sectorul energetic.

Recent, Ministerul Energiei a cerut
oferte pentru un studiu „de evaluare a potențialului tehnico-economic al
resurselor regenerabile în România, în vederea actualizării și îndeplinirii
țintelor de energie din surse regenerabile în 2030, în condiții de eficiență
tehnico-economică”, ceea ce arată că Executivul își pune problema majorării a
acelei ţinte.
Ministrul Energiei, Anton Anton, organizează azi o conferinţă de presă, prima
la sediul Ministerului de când deţine acest post (ianuarie 2018) în care va
prezenta „principalele proiecte realizate şi aflate în derulare la nivelul
instituţiei”.

Articolul Grupul nou pe cărbune făcut cu chinezii la Rovinari se amână Grupul nou pe cărbune făcut cu chinezii la Rovinari se amână apare prima dată în Impact In Gorj.

Vezi articol pe Impact In Gorj

Tags: , , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comments (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. marian spune:

    Negocierile au inceput in 2007.Deci de 13 ani acest grup energetic este prioritar intr-o strategie care exista pe hartiile dintr-un dulap al ME.Daca exista vointa politica, la fel ca si grupurile 3-4 Cernavoda, pana acum erau incepute investitiile.Consecintele nerealizarii acestor investitii se vor vedea dupa 20-25 de ani si nu vor bune pentru generatiile care vor urma.

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki