Licitație pentru Satul de Vacanță Polovragi

single 29/06/2020 | 0 Comentarii

Autoritățile din Primăria Polovragi au început un program de atragere a turiștilor și de dezvoltare a infrastructurii în zonă, pentru modernizarea rețelei de drumuri și a unităților de cazare. În acest sens, se va organiza o licitație pentru un Sat de Vacanță în Luncile Oltețului.

Nu este un secret faptul că turismul în comuna Polovragi este într-o continuă dezvoltare. În acest sens, administrația localității a luat în calcul construirea unui Sat de Vacanță în Luncile Oltețului, o zonă cunoscută deja pentru peisaje și potențialul turistic. Aproximativ 50 de locații vor fi scoase la licitație în data de 27 iulie. Agenții economici care își doresc să investească în activitatea de agrement și recreere, pot construi case de vacanță de tip Parter + etaj și mansardă, sau pensiuni cu două etaje și mansardă, respectând tradiția locului.

Deși licitația încă nu este dechisă, doritorii deja au început să se intereseze de concesionarea unui teren. În zonă infrastructura este în curs de dezvoltare, proiectul de alimentare cu apă și canalizare fiind deja pe masa edilului.

Imediat după finalizarea licitației, concesionarii se pot apuca de începerea construcțiilor, în tandem cu lucrările de modernizare ale primăriei. Comuna gorjeană de sub munte, Polovragi, a devenit în anul 2019 stațiune turistică de interes local.

Vezi articol pe

Tags: , , , ,

Sursa media: TV Acces

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki