Marcel Romanescu despre lucrările de la stadion: „Ne rugăm să fie vremea bună”

single 25/09/2018 | 0 Comentarii

Edilii Târgu Jiului fac apel la Divinitate pentru ca stadionul să fie gata la timp. Dacă vremea va ține cu ei, există șanse mari să se mai lucreze la arena sportivă până la finele anului. Licitația trebuie și ea urgentată, însă primarul Marcel Romanescu se declară optimist. Ultimele modificări legislative descurajează firmele care și-au făcut un obicei din a contesta licitații.

Autoritățile locale nu știu ce soartă va avea stadionul din Târgu Jiu, după ce investiția a primit în sfârșit banii guvernamentali promiși. Primarul Marcel Romanescu amenința zilele trecute că municipalitatea nu va mai suporta cheltuielile cu încălzirea peste iarnă, iar acum speră ca vremea să fie favorabilă pentru derularea lucrărilor.

„Cred că cei de la CNI sunt direct interesați să rezolve cât mai repede problema licitației de la Stadion. Din punctul meu de vedere se poate rezolva într-o lună de zile, dar și în trei luni, dacă există contestații. Sper să nu fie așa ceva, mai ales că s-a modificat și legea, iar în condițiile în care contești o astfel de lucrare trebuie să pui garanție 30% din valoarea lucrării pe care ai contestat-o. Dacă se respinge contestația, statul rămâne cu cei 30%. Nu știu dacă ar fi timp suficient pentru finalizare. Aici ține, pe de o parte, de CNI, iar pe partea cealaltă de Dumnezeu. Lucrările fiind în exteriorul stadionului, este clar că nu se poate turna ciment la minus 10 grade. Dacă Dumnezeu ne ajută și vremea este bună, se poate lucra și în decembrie. Putem doar să ne rugăm să fie vremea bună”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Stadionul din Târgu Jiu trebuia să fie gata luna aceasta.

Articolul Marcel Romanescu despre lucrările de la stadion: „Ne rugăm să fie vremea bună” apare prima dată în Impact In Gorj.

Vezi articol pe Impact In Gorj

Tags: , , , , , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki