Ministrul Sănătății  a anunțat noi investiții în unitățile medicale din Târgu-Jiu

single 28/03/2019 | 0 Comentarii

Sorina Pintea, ministrul Sănătății, aflată ieri în vizită la Târgu-Jiu a anunțat că în viitorul apropiat, vor fi făcute noi investiții în spitalele din municipiu, mai ales că și bugetul alocat în acest an permite acest lucru.

După ce s-a declarat dezamăgit de ce a văzut în Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu, ministrul Sănătății a făcut și o constatare fericită în cazul unității medicale. Aparatul cu rezonanță nucleară este folosit de medici, pentru tratamentul pacienților, fapt care a bucurat-o pe Sorina Pintea, întrucât investițiile ministerului s-au dovedit a fi folositoare.

Vox 1 Sorina Pintea

Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Târgu-Jiu va fi extinsă și modernizată, conform ministrului, iar achiziția aparaturii va fi asigurată din bugetul Ministerului. În plus, unitatea medicală va fi dotată cu un computer tomograf, fiind programate și alte investiții în viitorul apropiat.

Vox 2 Sorina Pintea

În schimb, Sorina Pintea, s-a declarat îngrijorată de faptul că gradul de ocupare al Secției de Pediatrie este extrem de mic. Acest lucru înseamnă pacienți nemulțumiți și lipsa de încredere în unitatea medicală. Sorina Pintea a promis că se va implica personal în direcționarea de fonduri pentru reabilitarea secției respective.

Vox 3 Sorina Pintea

Sorina Pintea a anunțat la Târgu-Jiu că își dorește și modificări de structură în spital. Aceasta afirmă că separarea pacienților cu afecțiuni cronice de pacienții cu afecțiuni acute, este absolut necesară.

Totodată, ministrul Sănătății, a precizat că pentru a putea beneficia de sprijinul ministerului în achiziția de echipamente, medicii gorjeni trebuie să îndeplinească o condiție importantă. Pentru ca finanțarea să fie posibilă, aceștia trebuie să urmeze cursuri de specializare, pentru a putea utiliza aparatura performantă .

Vezi articol pe Radio Omega

Tags: , , , , , ,

Sursa media: Radio Omega

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki