Monoir feat. Alina Eremia – Freeze

single 18/01/2018 | 0 Comentarii
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Colaborarea începutului de an vine de la Alina Eremia şi Monoir, care interpretează împreună melodia “Freeze”.

“Freeze” este o piesă în limba engleză, scrisă de Cristian Tarcea, Maline Johansson, Herman Gardarfve.

De producţie s-a ocupat Cristian Tarcea, iar clipul a fost regizat de către Ionuţ Trandafir. Acesta a dorit să redea o parte din atmosferă şi cultura marocană, într-un mediu urban cu inspiraţie africană. Single-ul este o coproducţie Cat Music, Thrace Music şi MediaPro Music.

”Am compus «Freeze» în Suedia, alături de Maline şi Herman, doi compozitori foarte talentaţi. Este o piesă care m-a pus puţin pe gânduri deoarece nu ştiam cine ar putea să o interpreteze, iar după ce am finalizat-o, m-am gândit la Alina Eremia şi mă bucur că am făcut asta pentru că vocea şi interpretarea ei au reuşit să depăşească orice aşteptare. De data aceasta, mă veţi auzi cântând alături de Alina. Am lucrat câteva luni la acest single şi între timp mi s-a alăturat şi Alex Parker, care a venit cu un vibe bun care mi-a plăcut” a spus Monoir.

Alina Eremia a adăugat: ”«Freeze» este o piesă specială care reinventează beat-uri din folclor! Am acceptat propunerea lui Monoir de a cânta alături de el pe această piesă fără să stau pe gânduri. Noi doi ne-am cunoscut la studio, în timpul unei sesiuni pentru primul meu album solo, «360», şi ne-am înţeles perfect. Sunt sigură că şi vouă o să vă placă mult piesa şi că o să îi daţi play de mai multe ori, la fel cum am făcut şi eu după prima audiţie”.

Monoir dădea lovitura chiar de la primul single, “The Violin Song”, care a strâns peste 61 de milioane de vizualizări pe YouTube. În martie anul trecut artistul lansa o altă piesă apreciată, “We Have Love”, colaborare cu June.

Alina Eremia are deja numeroase hituri la activ şi este una dintre cele mai în vogă artiste de la noi. A devenit cunoscută prin rolul din serialul “Pariu cu Viaţa”, iar toamna trecută lansa primul său album solo, “360″. Artista a concertat la premiile Media Music Awards 2017, unde s-a aflat pe aceeaşi scenă cu Dorian Popa, fostul său coleg din La-La Band.

Vezi articol pe Radio Infinit – Asculta Muzica, Stiri, Discutii Online

Tags: , , , ,

Sursa media: Radio Infinit

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki