Pandurii vinde bilete doar la tribunele I si VIP la meciul de sambata cu Chiajna

single 22/11/2019 | 0 Comentarii

Bilete doar pentru tribunele I și VIP, la prețurile de 15, respectiv 25 de lei, puse în vânzare de Clubul Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, pentru partida de sâmbătă, de la ora 11.00, cu Concordia Chiajna.

În situația în care se vor epuiza, va fi deschisă și tribuna a doua, a anunțat, într-o conferință de presă, directorul sportiv Camilian Floroiu. Oficialii Pandurilor vor să ofere gratuitate copiilor până în 14 ani.

Pandurii Lignitul este codașa ligii a doua. În ultimele 3 etape gorjeni s-au prezentat catastrofal: 0-4 în fața Rapid București, 0-5 cu Farul Constanța și 0-4 cu Mioveniul. Camilian Floroiu speră ca atitudinea jucătorilor să fie alta în partida cu Chiajna, și să obțină în sfârșit cele 3 puncte pe teren propriu.

Călin Cojocaru, noul antrenor al pandurilor, are încredere că elevii săi se vor redresa. Tehnicianul crede că principala problemă este slaba pregătire fizică.

Component de bază al echipei Pandurii Târgu Jiu, Patrick Popescu, a lipsit în ultimele trei etape din cauza unei accidentări. Atacantul revine în teren la partida de sâmbătă, și speră să poată evolua la capacitate maximă.     

Vezi articol pe Gorj Exclusiv

Tags: , , , , , , ,

Sursa media: Gorj Exclusiv

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki