Peste 1.500 de autovehicule ecologice, vândute în primele opt luni ale anului

single 12/10/2017 | 0 Comentarii

Numărul autovehiculelor ecologice (hibride și electrice 100%) noi, vândute în România, în primele opt luni, a ajuns la 1.518 unități, în creștere cu 161% față de aceeași perioadă din anul anterior, arată statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA).

 

În această marjă de creștere, s-au înregistrat 184 de mașini electrice 100%, numărul acestora fiind mai mult decât dublu în comparație cu primele opt luni din anul 2016, când se vânduseră 67 de unități. Conform statisticii, în perioada ianuarie — august 2017, ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor la nivel național a fost de 1,9%, iar comercializarea de mașini hibride s-a majorat cu cu 160%. La nivelul lunii august, au fost vândute 235 de mașini electrice și hibride, în scădere cu 19,24%, comparativ cu luna anterioară, când s-au înregistrat 291 de exemplare vândute.

În clasamentul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în primele opt luni ale anului, primul loc este ocupat de BMW, cu 55 de unități, urmat de Mercedes-Benz (45 de exemplare), Renault (20), Mitsubishi și Volkswagen (câte 16 unități), Audi (11), Porsche și Volvo (câte 6 exemplare). Totodată, cele mai multe mașini hibride vândute în România, din ianuarie până în august 2017, au fost înregistrate de Toyota (1.019 unități). Clasamentul continuă cu Lexus (88 de unități), Kia (9), Hyundai (3) și Mercedes-Benz (2). Statistica oficială arată că, la nivelul anului trecut, numărul autovehiculelor electrice și hibride noi vândute în România a fost de 1.195 de unități, în creștere cu 205% față de anul 2016. În prezent, se derulează o nouă ediție a Programului ‘Rabla Plus’, demarat în data de 10 mai 2017, destinat achiziționării de mașini prietenoase cu mediul.

Recent, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a precizat că, în cazul programului destinat achiziționării de mașini prietenoase cu mediul, Ghidul de finanțare a fost modificat, în sensul prelungirii termenului până la care se poate emite factura. iar dealerii să poată livra autovehiculele. Prin intermediul programului “Rabla Plus”, valoarea ecotichetului acordat celor care vor să-și achiziționeze un autovehicul nou 100% electric este, în acest an, de 10.000 de euro, iar pentru cele hibrid plug-in de 4.500 euro.

Post-ul Peste 1.500 de autovehicule ecologice, vândute în primele opt luni ale anului apare prima dată în Impact In Gorj.

Vezi articol pe Impact In Gorj

Tags: , , , , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki