Prefectura Gorj, îl chemă în instanță pe primarul municipiului Târgu Jiu. Romanescu: „Cred am colaborat mai bine când conducea PSD Guvernul”

single 03/02/2020 | 0 Comentarii

Prefectura Gorj îl cheamă în instanță pe primarul municipiului Târgu Jiu să verifice dacă acestea respecta legea. Echipa juridică a Instituției Prefectului susține că mai multe dispoziții date de edil sunt ilegale, motiv pentru care solicită instanței să se pronunțe. În replică, Romanescu face atacuri politice la adresa prefectului Rujan.

„Voi ataca în contencios administrativ atât dispozițiile emise de către primarul Municipiului Târgu Jiu cu privire la delegarea unor atribuții dar și hotărârile ale Consiliului Local Târgu Jiu care încalcă dispozițiile legale. Este vorba despre trei hotărâri pe care noi le considerăm ca fiind emise cu încălcarea lege. Referitor la dispozițiile emise de Marcel Romanescu, aceste sunt în număr de patru, urmând ca instanța să dispună dacă au fost încălcate normele juridice. Sunt două dispoziții emise în 2019 și două emise în 2020. Fac referire la atribuțiile delegate în totalitate ale primarului, și, nu au fost respectate dispozițiile legii. Principial, vorbind, un primar nu poate să-și delege în totalitate atribuțiile pentru că în această ipoteză mandatul său este golit de conținut juridic și constituțional.(……….) Chiar dacă primelor dispoziții date le-a încetat aplicabilitatea, totuși, acestea au fost în vigoare, au produs efecte și actele administrative emise în temeiul acestor dispoziții ale primarului emit încă efecte. Acestea pot fi chiar lovite de nulitate. În măsura în care ei nu s-au conformat într-un mod rezonabil și nu au modificat aceste acte, noi suntem obligați să verificăm legalitatea acestor acte”, a declarat prefectul Cristinel Rujan.

Angajat supraapreciat

Reprezentantul Guvernului în teritoriu susține că primarul Marcel Romanescu și-a delegat, în totalitate, atribuțiile de primar unei angajate care nu poate, legal, prin fișa postului, să îndeplinească noile sarcini date. „Codul administrativ prevede posibilitate legală ca primarul să-și delege anumite atribuții către secretar, viceprimar, directori din cadrul primăriei sau către funcționari publici din primărie ,dar, trebuie respectată o condiție, în limitele competențelor acestora. Se referă la atribuțiile prevăzute strict în fișa postului. Nu poți delega o atribuție a unei persoane care lucrează, de exemplu, la Starea Civilă să desfășoare activități de conducere sau control la Direcția Juridic. Nu poate cel care lucrează în domeniul tehnic , să exercite atribuții ale primarului cu privire la Direcția juridic. Legiuitorul a stabilit clar că trebuie circumscrise nivelul de competență al persoanei acolo unde lucrează”, a mai declarat Rujan.

Mai bine pe vremea PSD?!

Primarul Marcel Romanescu se declară dezamăgit de modul în care Guvernul gestionează situația prefectului la Gorj. Acesta îl atacă pe Rujan pe argumente politice. „Nu mă surprinde, știam de la început că aici se va ajunge, că va folosi această modalitate de abordare. Eu ,sincer, le spuneam colegilor mei din PNL că, câteodată, cred că am colaborat mai bine când conducea PSD-ul Guvernul decât acum când conduce PNL. Văd că sunt tratat așa cum sunt tratat. Sper ca acest Guvern să respecte legea, politic nu știu dacă PNL își asumă actualul prefect, eu sigur nu mi-l asum! Este surprinzător că după ce am suspendat efectele primei dispoziții și am venit cu altele noi, Prefectura atacă la pachet, ambele dispoziții. La nivel de semnare de dispoziții, pe ultimele modificări, dispozițiile le semnez doar eu. Domnul prefect este implicat în campanie electorală. S-ar putea ca PSD să-l promoveze pentru deciziile luate. În al doilea rând, din momentul în care mi se comunică, va trebui să semnez doar eu aceste dispoziții”, a declarat edilul din Târgu Jiu.

Articolul Prefectura Gorj, îl chemă în instanță pe primarul municipiului Târgu Jiu. Romanescu: „Cred am colaborat mai bine când conducea PSD Guvernul” apare prima dată în Impact In Gorj.

Vezi articol pe Impact In Gorj

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki