Primarul Romanescu către conducerea ISJ: “Să citească legislația în totalitate, nu doar pe cea specifică învățământului!”

single 03/03/2020 | 0 Comentarii

Se adâncește conflictul dintre primarul Marcel Romanescu și șefa învățământului gorjean Maria Cochină. Primarul susține că aceasta nu cunoaște legea educației, și, după o primă scenă jenantă ce a avut loc în fața Comitetului pentru Situații de Urgență, edilul continuă să o atace pe colega sa de partid.

Primarului Marcel Romanescu nu i-a trecut supărare pe conducerea Inspectoratului Școlar Județean după i-a fost refuzată solicitarea de a se suspenda cursurile la Târgu Jiu pentru o zi. Edilul consideră că din cauza unor  s-a ratat ocazia unei dezinfecții totale în școli. „În privința ISJ rămân supărat pentru că nu cei de acolo nu cunosc legea. Am avut o discuție cu doamna inspector care mi-a declarat că doar Consiliile Școlilor pot lua decizia de închiderea școlii. Dar, trebuie să înțeleagă toată lumea că în situații de urgență trebuie că se supui Comitetului Județean pentru Situații de urgență sau Comitetului Local. Eu i-am spus că suntem într-o situație de urgență. Și i-am transmis doamnei inspector că ar fi foarte bine, mai ales în această perioadă, să citească legislația în totalitate, nu doar pe cea specifică învățământului”, susține primarul Marcel Romanescu.

„Situația devenise tensionantă”

Pe de alt parte conducerea ISJ susține că a fost pusă într-o postură nepotrivită chiar de un coleg de partid. Cochină afirmă că i-a explicat primarului legislația însă Romanescu refuza categoric să înțeleagă.“Să ne spună domnul primar, public, în ce constă vinovăția mea. Eu nu am făcut altceva decât să respect legislația. În ședința la care face referire domnul primar am fost pusă în fața unui fapt fără precedent strigându-se la mine că nu cunosc legislația. Personal, am discutat situația și i-am transmis domnului primar legislația corespunzătoare, iar, în ședința Comitetului, după ce s-a purtat o discuție inclusiv la nivelul Ministerului, s-a suspus la vot, în cadrul Comitetului Județean, închiderea sau neînchiderea școlilor. Toate oficialitățile abilitate au considerat că nu ne încadrăm pe termenii la care face referire legea: epidemii, intemperii sau calamități naturale. Eu am avut un singur vot, m-am abținut pentru că situația devenise tensionantă. De ce este supărat domnul Marcel Romanescu? Să ne spună! Dumnealui a refuzat să participe în calitate de observator  la ședință, dacă ar fi rămas, probabil , ar fi observat că m-am abținut. Eu mi-am dorit să se respecte legislația școlară și am dorit să nu creăm o stare de panică într-o situație care era sub controlul termenilor și a legislației școlare în vigoare”, a declarat inspectorul școlar general Maria Cochină.

Articolul Primarul Romanescu către conducerea ISJ: “Să citească legislația în totalitate, nu doar pe cea specifică învățământului!” apare prima dată în Impact In Gorj.

Vezi articol pe Impact In Gorj

Tags: , , , , , , , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki