Spre Ruanda, prin România!

Au parcurs 2.500 de kilometri facand autostopul! Nu este vorba de turisti ramasi fara mijlocul de transport, ci de trei tineri, care participa la un concurs international. Totul se face benevol, iar scopul acestei aventuri este ca, din banii stransi din donatii, sa fie amenajate puturi de apa potabila in Ruanda, o tara slab dezvoltata din Africa.

Virginia, Jose si Iulia sunt numai trei dintre aventurierii care au strabatut zeci de orase europene, cu scopul de a strange bani pentru amenajarea a 32 de puturi natural, in Ruanda. Concursul, aflat la a treia editie, a inceput pe 23 august, cand cele 36 de echipe inscrise in cursa au plecat din Hamburg, Germania, avand ca destinatie finala Vama Veche, din tara noastra. Pe parcursul drumului, concurentii trebuie sa se descurce singuri, in ceea ce priveste cazarea, masa si drumul. Astfel, cei 2.500 de kilometri sunt parcursi de participanti facand autostopul iar cand vine timpul sa se odihneasca, dorm in corturi, sau, in cel mai fericit caz, in casa vreunui localnic binevoitor, care nu le cere bani in schimb. Chiar daca pentru unii pare o aventura extremăă, pentru cei implicati inseamna o sansa unica de a cunoaste oameni, locuri si culturi noi.

“-Fac aceasta calatorie pentru a cunoaste culture noi si modul de viata din alte tari si daca se poate, sa ajutam tari care au nevoie de ajutor mai mult ca noi, de ce nu?
-Despre Africa?
- Ajutam Ruanda, pentru a face puturi cu apa acolo.”
Despre cum i-au primit romanii si despre locurile din tara noatra, cei trei concurenti au numai vorbe bune de spus. Ei au afirmat ca au ramas impresionati de peisajele din zona Transilvaniei, mai ales ca au trecut si pe la Castelul lui Dracula, cunoscut in lumea intreaga.

“cred ca in aceasta competitie este foarte bine, pentru ca cunoastem multe locuri, cunoasteam multi oameni si avem parte de multa aventura, dar cel mai important este ca facem ceva. Suntem un un mic grup, care face ceva pentru Africa. Este o actiune solidara, pentru a gasi apa. “

“- Iti place Romania?
- Am ajuns azi in Romania. Nu am vazut multe, dar ne-au placut peisajele din Transilvania”
Proiectul in care sunt in prezent implicate cele 36 de echipe este numai unul din obiectivele pe care si le-a propus ONG-ul din care fac parte. Tinerii spera ca, din banii stransi de la diversi sponsori, sa construiasca puturile de apa potabila, de care au nevoie locuitorii din Ruanda.

“Proiectul in care suntem acum implicati este legat de lipsa apei in Ruanda si din banii pe care ni i-au dat sponsorii vrem sa foram puturi sis a invatam oamenii sa faca la fel. ”
Soferul care i-a adus pana in Tg Jiu a afirmat ca este bucuros ca a putut pune umarul la aceasta cauza nobila. El a recunoscut ca a incalcat cateva reguli de circulatie, pentru a-i ajuta pe tineri.

Participantii au avut de ales între trei rute. In fiecare oras, concurentii trebuie sa isi faca poze langa un obiectiv touristic, pentru a putea dovedi ca nu au trisat. La finalul concursului, toate cele 36 de echipe se vor intalni la Vama Veche, pe malul Marii Negre.

 Spre Ruanda, prin România!

Vezi articol pe RTV Online – Televiziunea tuturor gorjenilor

Leave a Comment

Security Code:

Previous post:

Next post: