S-a spânzuat după gratii, după ce i s-a refuzat eliberarea condiționată

single 28/06/2019 | 0 Comentarii

Dumitru Rostogolea, fostul șef al unui ONG gorjean anticorupție, a recurs la un gest extrem, spânzurându-se ieri, chiar în spatele gratiilor. Acesta era încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu și a decis să își încheie socotelile cu viața, după ce Judecătoria nu i-a aprobat cererea de eliberare condiționată.
Dumitru Rostogolea, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Târgu Jiu, fost președinte al Asociației ”Tinerii Gorjului”, și-a pus capăt zilelor, într-o celulă a Penitenciarului Târgu Jiu, în care a fost încarcerat pentru viol. Bărbatul avea o condamnare de cinci ani și opt luni de închisoare, pedeapsă din care ispășise deja două treimi. Magistrații Judecătoriei Târgu Jiu au analizat cererea de eliberare condiționată a lui Rostogolea, însă au respins-o, stabilind ca termen de rediscutare a cerererii data de 2 octombrie 2019.

”Respinge cererea de liberare condiționată, formulată de petentul condamnat Rostogolea Cristea Cosmin- Dumitru,deținut în Penitenciarul Târgu Jiu. Stabilește termen de rediscutare a cererii la 02.10.2019. Cu drept de contestație”, a fost decizia magistraților Judecătoriei Târgu Jiu.
Decizia instanței l-a determinat pe Rostogolea să își închie socotelile cu viața. Bărbatul a fost găsit spânzurat în celula sa din Penitenciarul Târgu Jiu, unde își ispășea pedeapsa pentru viol. Victima acestuia a fost Carmen Martines, femeia, care la începutul acestui an, a ucis cu sânge rece un bărbat pe care l-a înjunghiat, după care și-a incendiat apartamentul de pe strada Griviței. Femeia, cunoscută cu probleme psihice, și ulterior arestată pentru crimă, îl acuza pe Rostogolea că a violat-o și a lovit-o în locuința acestuia. Polițiștii au obținut o autorizație în instanță, cu ajutorul căruia au intrat în casa bărbatului, acesta refuzând să le deschidă imediat după sesizarea făcută de presupusa victimă. Deținutul a încercat în nenumărate rânduri să își demonstreze nevinovăția, susținând că violul i-a fost înscenat. În acest sens, Dumitru Rostogolea, a protestat refuzând hrana, sperând că cineva îl va lua în calcul. Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, dar și reprezentanții Penitenciarului, au deschis o anchetă în cazul morții lui Rostogolea.

Personalul medical al Penitenciarului Târgu Jiu a efectuat manevrele de resuscitare până la sosirea unei ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, însă fără succes.

”Personalul medical al Penitenciarului Târgu Jiu a intervenit pentru acordare primului ajutor în cazuk unui deținut care a săvârșit un act de suicid, prin spânzurare în camera de deținere. Au fost aplicate manevre de resuscitare până la sosirea echipajului Serviciului de Ambulanță Târgu Jiu, care a preluat procedura. În ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul la ora 15:15”, au comunicat reprezentanții Penitenciarului Târgu Jiu.

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate, Parchetul de pe lângă judecătoria Târgu Jiu, Administrația Națională a Penitenciarelor, dar și familia lui Dumitru Rostogolea, au fost anunțați în legătură cu tragicul incident, conform procedurii legale. În urma decesului lui Dumitru Rostogolea, un băiețel pe care acesta îl iubea enorm, a rămas orfan.

Vezi articol pe

Tags: , , , , ,

Sursa media: TV Acces

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki