Scandal la Obștea Peștișani! Doi pădurari își acuză șefii că vor să-i dea afară după ce au demascat o tăiere ilegală de arbori

single 12/12/2018 | 0 Comentarii


Doi pădurari ai ocolului silvic privat al Obștii Peștișani își acuză șefii că vor să-i dea afară după ce au demascat o tăiere ilegală de arbori.

Gheorghe Popescu și Cristian Plai au declarat că, într-un canton în care firma omului de afaceri Valu Mucenic exploatează legal lemne, „cineva” a folosit o marcă falsă pentru a putea tăia ilegal zeci de arbori.

Cei doi au chemat și poliția la fața locului. Agenții s-au deplasat, luni, într-o zonă greu accesibilă și au inventariat fiecare cioată descoperită sub zăpada de două palme din vârful muntelui.

Pădurarii spun că, inițial, șefii i-au felicitat pentru descoperirea mărcilor false dar, apoi, i-au retras din zona respectivă și le-au dat pază la alte suprafețe, mai mici.

Damian Clenciu, șeful Ocolului Privat al Obștii Peștișani, a comentat că pădurarii care acuză că s-ar fura lemne, ar fi, de fapt, supărați pentru că au fost arondați pe alte cantoane.

”Eu nu știu să fi fost făcute tăieri ilegale. Suspiciuni sunt dar există dosar de cercetare la poliție” a declarat Clenciu.

Obștea Peștișani este cea mai mare din țară. Are peste 12.000 de hectare de pădure și este condusă de Ion Poenaru, fost șef al Petrom Gorj. Acesta susține că nu a făcut nicio presiune pentru îndepărtarea celor doi pădurari care au semnalat marca falsă.

Vezi articol pe Gorj Exclusiv

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Sursa media: Gorj Exclusiv

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki