Stadionul Municipal folosit pentru festivitățile de final de an

single 01/06/2020 | 0 Comentarii

Eveniment dedicat elevilor din anii terminali. Pentru că din cauza pandemiei festivitățile de final de an nu au putut să fie desfășurate, autoritățile au în plan organizarea unui moment tradițional care să ridice moralul elevilor ce vor susține anul acesta examenele naționale. Evenimentele vor fi desfășurate pe Stadionul din Târgu Jiu.

„Absolvenții din Târgu Jiu vor fi sărbătoriți înainte de examenele naționale. Organizăm, alături de unitățile de învățământ, un eveniment pentru absolvenții de gimnaziu și din învățământul liceal la Stadionul Municipal, în perioada 8 – 21 iunie, cu respectarea regulilor impuse de situația actuală. Fiecare clasă va fi programată din timp, începând cu școlile gimnaziale. Acești copii nu s-au putut bucura de evenimentele tradiționale organizate de fiecare generație de absolvenți. Vreau să le acord o mică bucurie, să poată sărbători, alături de colegi, acest pas important din educația lor. Am purtat deja discuții cu elevi și cadre didactice care s-au ocupat în anii trecuți de organizarea unor evenimente asemănătoare. În perioada imediat următoare vom lua legătura cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, ai unităților de învățământ și cei ai elevilor și vom pune la punct toate detaliile, în așa fel încât să nu existe probleme și să fie respectate toate reglementările în vigoare. Trebuie să ținem cont că aceste momente sunt foarte importante pentru tineri, mai ales în condițiile în care ultimele luni au fost deosebit de grele pentru ei. Vreau să rămână cu o amintire frumoasă legată de acest moment deosebit”, a transmis Marcel Romanescu

Articolul Stadionul Municipal folosit pentru festivitățile de final de an apare prima dată în Impact in Gorj.

Vezi articol pe Impact in Gorj

Tags: , , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki