Stați în casă! Valoarea amenzilor a crescut simțitor!

single 31/03/2020 | 0 Comentarii

Autoritățile trec la măsuri drastice. La un pas de scenariul 4, oficialii au crescut simțitor valoarea amenzilor pentru cei care se plimbă pe străzi fără un motiv anume. În Gorj, numai în ultimele două zile s-au aplicat peste 140 de sancțiuni.

Stați în casă sau riscați amenzi mai mari decât venitul minim garantat pe studii superioare. Autoritățile au majorat valoarea amenilor după ce au constatat că oamenii nu se tem de aplicarea acestor sancțiuni și continuă să iasă din casă. “Facem apel la cetățenii județului Gorj să respecte măsurile dispuse pe perioada stării de urgență. De asemenea, amintim că se vor majora amenzile pentru persoanele care nu vor respecta ordonanțele militare. Astfel, gorjenii care vor părăsi domiciliul fără a avea un  motiv bine întemeiat riscă amenzi cuprinse între 2000 de lei și 20.000 de lei. Asta în condițiile în care amenzile stabilite inițial aveau valori cuprinse între 100 de lei și 5000 de lei.Pe lângă sancțiunea contravențională, cei care încalcă regulile izolării vor intra în carantină și vor suporta obligatoriu toate cheltuielile, în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr. 4 din 29.03.2020”, au transmis oficialii.

Sute de amenzi

De la debutul pandemiei, în Gorj, au curs amenzile. Zilnic peste 100 de persoane sunt sancționate după ce sunt depistate fără motiv pe stradă. “Patrule mixte de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari din cadrul MAPN au intensificat activitățile de verificare a respectării măsurilor dispuse prin Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020. Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 145 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea condițiilor în care se poate realiza circulația persoanelor și o sancțiune pentru nerespectarea măsurii de autoizolare la domiciliu. Valoarea totală a amenzilor se ridică la suma de 180.050 de lei”, a mai transmis DSP Gorj.

Conform ultimei raportări, la nivelul județului Gorj se aflau în autoizolare la domiciliu un număr de 2.872 de persoane și 300 de persoane în carantină.

Articolul Stați în casă! Valoarea amenzilor a crescut simțitor! apare prima dată în Impact In Gorj.

Vezi articol pe Impact In Gorj

Tags: , , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki