Tag: proiectului

Cursanţii care vor fi înmatriculaţi la calificarea profesională „Tehnician Termoenergetician” organizată în cadrul Colegiului Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu vor fi selectaţi în vederea participării la activităţile proiectului

Colegiul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu – unitate de învăţământ preuniversitar terţiar de stat (colegiu pentru învăţământ postliceal) a UCB Târgu-Jiu – organizează cursuri de zi în cadrul programului de formare pentru profesia „Tehnician Termoenergetician”. Calificarea profesională din domeniul Energetic este autorizată să funcţioneze de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, […]

Vezi articolul

Schimb de tineri din 5 țări în cadrul proiectului “Recycle for Your Life”. Principala temă a fost reciclarea

În perioada 01.05.2019 – 31.03.2020, Asociația Scout Society implementează proiectul “Recycle for Your Life”, finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului Erasmus+. În cadrul  proiectului, în perioada 09-17 august, a avut loc la Novaci, schimbul de tineri, care a fost organizat de  Asociația Scout Society  în parteneriat cu alte patru organizații partenere – VSI „VEIKLUS […]

Vezi articolul

Este nevoie de servicii de consultanță pentru managementul proiectului privind reabilitarea termică a Casei de Cultură din Motru

Primăria Motru vrea să achiziționeze servicii de consultanță pentru managementul proiectului privind reabilitarea termică a Casei de Cultură din Motru. Autoritățile vor reabilita cu fonduri europene Casa de Cultură din municipiu. În acest sens a fost semnat un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale. Proiectul are o valoare totală de peste trei milioane de […]

Vezi articolul

Trei oferte pentru întocmirea proiectului Drumului Expres Craiova – Târgu Jiu

Trei oferte au fost depuse pentru elaborarea Studiului de fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu.  „În cadrul acestei proceduri ofertele au fost depuse de către următorii ofertanți: Asocierea EGIS ROMANIA SA – SEARCH CORPORATION SRL Asocierea IRIMAT CONS SRL – ITALROM INGINERIE INTERNATIONALA; TPF INGINERIE SRL În conformitate cu […]

Vezi articolul

Activități sportive în cadrul proiectului “Sport4all”, la Novaci și Tg-Jiu

Asociația Scout Society organizează în perioada 11-17 iunie, la Novaci al doilea eveniment din cadrul proiectului “Sport4all”, care este implementat în parteneriat cu alte patru organizații din Croația, Slovenia, Bulgaria și Spania. Proiectul “Sport4all”, este unul dintre cele nouă proiecte aprobate la nivel național și unicul din regiunea Oltenia, co-finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul […]

Vezi articolul

Aleşii locali din Târgu Jiu se ceartă pe modul în care a fost organizată dezbaterea proiectului de Buget pe 2019

Aleşii locali din Târgu Jiu se ceartă din nou. De data aceasta pe modul în care a fost organizată dezbaterea proiectului de Buget pentru anul în curs. Dezbaterea cu publlicul a fost programată ieri la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu din Târgu Jiu, unde au participat aproximativ 60 de persoane. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, […]

Vezi articolul

România este coordonatoarea proiectului de cercetare DANUBIUS-RI – un puzzle de infrastructuri de cercetare

DANUBIUS-RI va fi un puzzle de infrastructuri de cercetare, “care este întins în diferite state europene și care are hub-ul, nucleul central, asigurat de către România. România e cea care a avut inițiativa de a dezvolta acest proiect”, explică Adrian Stănică, coordonatorul primului proiect european care va studia sistemul fluviu-deltă-mare, pentru a da soluții practice […]

Vezi articolul

Sesiunea finală a proiectului pentru salvarea pădurilor de castani şi jneapăn

A avut loc conferinta de inchidere a proiectului “Conservarea habitatelor de castan si jneapan”. Proiectul a beneficiat de un buget total de aproape doua milioane de euro de euro, iar perioada de desfasurare a fost 2012-2018. Evenimentul a avut drept scop prezentarea rezultatelor proiectului. Printre acestea se numara restaurarea a peste 10 hectare distruse de […]

Vezi articolul

Seminar Interactiv în cadrul Proiectului ADERă la Centenarul Marii Uniri cu Tinerii Târgujieni

Miercuri, 3 octombrie 2018, Asociația pentru Democrație, Educație, Respect a organizat primul Seminar Interactiv în cadrul Proiectului ADERă la Centenarul Marii Uniri cu Tinerii Târgujieni. Proiectul a fost câștigat în urma competiției de proiecte organizată de Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu pentru acordarea de sprijin financiar pentru activitățile de tineret din Municipiul Târgu Jiu […]

Vezi articolul

Finalizarea proiectului „Dezvoltarea activitatii ANNA FURNITURE S.R.L.”

Anunt de presă Data: 17.09.2018 Finalizarea proiectului „Dezvoltarea activitatii ANNA FURNITURE S.R.L.” S.C. ANNA FURNITURE S.R.L. cu sediul în comuna Lelesti, Sat Fratesti nr. 152, judetul Gorj, CIF RO 34981680, J18/543/2015, a implementat proiectul cu titlul: „Dezvoltarea activitatii ANNA FURNITURE S.R.L.”, cod SMIS 109817, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltarea Regionala, în baza contractului de […]

Vezi articolul

RancaSki