Solicitările pentru procurarea unui paşaport s-au dublat faţă de acum două luni. Copiii reprezintă cea mai mare pondere din totalul solicitanţilor de paşapoarte. Vezi articol pe Adevarul.ro
Articol marcat ca:
Stau
Veşti proaste pentru unităţile spitaliceşti aglomerate. Un proiect de lege prevede amenzi de mii de lei pentru spitalele în care se internează mai mulţi pacienţi decât numărul de paturi. Dacă proiectul va fi aprobat, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu poate primi aceste amenzi pentru că în m… Vezi articol pe feed pentru pandurul.ro
Aproximativ 6.000 de elevi gorjeni susţin, începând de astăzi, unul dintre cele mai importante examene din viaţa lor. Este vorba de bacalaureat, iar anul acesta, elevii vor fi strict supravegheaţi. Astfel, în cele aproape 300 de săli din judeţ în care vor avea loc probele, liceenii vor fi supravegheaţi atât de cadre didactice, cât şi [...]
Bolnavii de diabet din judeţul nostru sunt obligaţi de cele mai multe ori să stea câte doi în pat având în vedere că în fiecare zi apar noi cazuri. Cert este că numai ieri dimineaţă, la secţia de endocrinologie au fost internaţi 12 gorjeni dintre care şase pe diabet. Secţia de endocrinologie a … Vezi [...]
Cadrele didactice de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” au fost evaluate în acest an de studenţi. Din cele 160 de cadre didactice titulare ce predau la UCB au fost supuse sondajelor doar 138, restul neputând face obiectul evaluării din diverse motive. Doar 25 de profesori s-au ales cu calificati… Vezi articol pe feed pentru pandurul.ro
Sute de bătrâni gorjeni, prea săraci ca să-şi asigure tratamentul, recurg la creditele oferite de Casa de Ajutor Reciproc. Copleşită de solicitări, conducerea instituţiei a decis că sumele de cel mult 1.000 de lei pot fi acordate pe loc, fără liste de aşteptare. Vezi articol pe Adevarul.ro
Aici – http://wheremyfriends.be/ Va conectati cu profilul de Facebook si apoi veti vedea locatia prietenilor vostrii pe o harta a globului. Sper sa va placa. via Posturi Simmilare: Mi-am setat username-ul de Facebook Pagina mea de Facebook (varianta noua) Cum sa trimiti SMS gratis de pe Facebook Trimitere fisiere mari – alternativa la Transfer.ro, adica [...]
Situaţie fără precedent la spitalul din Rovinari. Unitatea medicală a devenit neîncăpătoare în ultima perioadă. Citește mai departe… Vezi articol pe REALITATEA.NET – Stiri – GORJ
Zeci de persoane stau de mai multe ore în faţa Colegiului Spiru Haret să-şi înscrie copiii în clasa întâi. Potrivit acestora, sunt doar 50 de locuri şi sunt dispuşi să stea toata noaptea ca să prindă un loc. Unii dintre părinţi au povestit că şi-au luat şi zile libere p… Vezi articol pe feed pentru pandurul.ro
Directorul general al SNLO, Daniel Burlan, a vorbit ieri despre motivele care au stat la baza planului de restructurare în minerit şi energie. Potrivit acestuia, mai multe exploatări ar urma să fie închise ca urmare a pierderii beneficiarilor. Cert este că în jur de 1.800 de oameni vor părăsi Societ… Vezi articol pe feed pentru [...]
