Un excavator de 2.400 de tone s-a prăbușit la cariera Alunu. Este o avarie fără precedent în România

single 24/05/2019 | 0 Comentarii

Un
excavator de la cariera minieră Alunu, aflată la granița dintre județele Gorj
și Vâlcea, s-a prăbușit, ieri, după ce un mal de pământ s-a surpat. Utilajul
menținea activitatea la cariera minieră, care în urmă cu câțiva ani a fost
transferată de la Complexul Energetic Oltenia la Consiliul Județean Vâlcea. Din
fericire, niciun lucrător nu a fost rănit, pentru că au reușit să se retragă la
timp. Angajații au observat că malul de pământ s-a surpat și și-au dat seama că
urmează să aibă loc un accident de amploare. 80 de lucrători au rămas fără
obiectul muncii, pentru că activitatea de extracție a cărbunelui nu se mai
poate desfășura în condițiile în care excavatorul nu mai funcționează.

Constantin
Crețan, președintele Sindicatului Lignitul Oltenia, spune că este imposibil ca
excavatorul să mai fie reparat și că este un accident fără precedent în
România: „Foarte greu se mai poate relua activitatea. Este un excavator care
este retehnologizat și modernizat. Prin nerespectarea de procedurilor a dus la
această avarie. Am atras atenția de ani de zile că se pot întâmpla astfel de
accidente în toate carierele Complexului Energetic Oltenia, dacă nu se respectă
monografia de lucru. Este posibil să mai avem avarii de acest gen, pentru că se
aleargă după cărbune și nu avem fronturi de lucruri deschise“.

„Este un mastodont care are 2.400 de
tone“

Constantin
Crețan consideră că utilajul nu poate fi reparat și că accidentul este fără
precedent în România: „Este imposibil de reparat. Este un mastodont care are
2.400 de tone. Este un gigant. Este o avarie fără precedent în România. S-a mai
întâmplat o avarie de acest gen pe timpul lui Ceaușescu, la un excavator care
se monta la Jilț, dar era în montaj. Acolo s-a greșit când se monta, dar aici este
la un excavator în funcțiune“.

Crețan propune ca angajații rămași pe drumuri să fie preluați de CEO

Constantin Crețan propune care salariații care au rămas pe drumuri să fie preluați de CEO: „La Berbești-Alunu am o parte dintre mineri care sunt membri de sindicat. Soluția cea mai bună pentru acești oameni este să fie transferați la CEO. Avem lipsă de persona și mai pleacă alte persoane care se apropie de pensie“.

Video Aici

Articolul Un excavator de 2.400 de tone s-a prăbușit la cariera Alunu. Este o avarie fără precedent în România apare prima dată în Impact In Gorj.

Vezi articol pe Impact In Gorj

Tags: , , , , , , , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki