Strategia PNL pentru alegeri – oameni competenți la județ și influenți la București

single 21/01/2020 | 0 Comentarii

Liberalii adoptă stilul social-democraților. Nu se grăbesc să anunțe candidatul pentru șefia Consiliului Județean Gorj. Liderul organizației județene susține că amânarea face parte din strategie, Vîlceanu declarând că el nu-și mai dorește această funcție.

După patru ani în capitală Dan Vîlceanu nu-și mai dorește să revină acasă. Parlamentarul susține că este mai util Gorjului de la distanță motiv pentru care nu dă postul de parlamentar pe cel de posibil președinte al Consiliului Județean Gorj. Liberalii nu se grăbesc să nominalizeze persoană pentru această funcția așa cum nici pesediști nu se grăbesc să anunțe candidatul împotriva lui Romanescu la Primăria Târgu Jiu. Vîlceanu afirmă că toate se vor face la timpul lor.

Ce rol își asumă?

„Din punctul meu de vedere, ceea ce am construit cu colegii mei ÎN PNL, aduce mult mai multe beneficii județului decât a adus modul în care au condus și au construit luarea unor decizii și impunerea unor decizii legate de Gorj, cei care au fost până acum în județ. Adică degeaba ai intenții bune dacă nu le poți impune la București. Ce s-a întâmplat în județul Gorj a dovedit că, și dacă au avut unii intenții bune, nu le-au putut impune pentru sprijin de la Guvern. Ori, trebuie gândite lucrurile altfel, trebuie să ai unul sau mai mulți oameni influenți în București, care se pot interesa de proiectele de care avem nevoie, și, în județ, oameni pricepuți și competenți care se genereze proiecte. Și atunci rolul pe care eu l-am gândit, având în vedere modul și în care mi-am construit relațiile persoane cu colegii, este că locul meu trebuie să fie la București. Pe de altă parte avem și o strategie și persoana care va fi desemnată pentru Consiliul Județean va fi anunțată la momentul potrivit astfel încât să câștigăm alegerile”, a declarat liderul PNL Gorj Dan Vîlceanu.

Articolul Strategia PNL pentru alegeri – oameni competenți la județ și influenți la București apare prima dată în Impact In Gorj.

Vezi articol pe Impact In Gorj

Tags: , , , , , , ,

Sursa media: Impact in Gorj

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki